viciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÍCIU, vicii, s. n. 1. defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.). ◊
Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦
Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare.
2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [
Var.: (
înv.)
víțiu s. n.] – Din
fr. vice, lat. vitium.viciu (Dicționar de neologisme, 1986)VÍCIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsă. ◊
Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (
jur.)
viciu de formă = greșeală în redactarea unui act, care face actul anulabil.
2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. [Pron.
-ciu. / < fr.
vice, it.
vizio, lat.
vitium].
viciu (Marele dicționar de neologisme, 2000)VÍCIU s. n. 1. defect, imperfecțiune; lipsă. ♦ ~ de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) ~ de formă = greșeală în redactarea unui act, care îl face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. (< fr.
vice, lat.
vitium)
viciu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)víciu (-ii), s. n. – Defect, cusur. –
Var. vițiu. Fr. vice, lat. vitium. –
Der. (din
fr.)
vicia, vb.;
vicios, adj.viciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)víciu [
ciu pron. ciu]
s. m.,
art. víciul; pl. vícii, art. víciile (-ci-i-)viciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.) ◊
Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦
Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare.
2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [
Var.: (
înv.)
víțiu s. n.] — Din
fr. vice, lat. vitium.