veste (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÉSTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊
Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊
Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti.
A prinde de veste = a afla ceva (la timp).
Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi?
2. Zvon;
p. ext. faimă, renume. ◊
Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau
a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din
sl. vestĩ.veste (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)véste (vești), s. f. –
1. Știre, noutate, zvon. –
2. Faimă.
Sl. vĕstĕ „faimă” (Miklosich,
Lexicon, 122; Cihac, II, 455), de la
vidĕti, viždą „a vedea”,
cf. poveste, vedenie. –
Der. vesti, vb. (a anunța);
vestit, adj. (faimos, celebru);
vestitor, adj. (care anunță, care vestește);
prevesti, vb. (a anunța, a prezice), din
sl. prĕdŭvĕstiti; prevestitor, adj. (care prezice, profetic);
vestnic, s. m. (trimis),
înv.veste (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)véste s. f.,
g.-d. art. véștii; pl. véștiveste (Dicționaru limbii românești, 1939)véste f., pl.
ștĭ (vsl.
vĭesti, veste, d.
vĭedĭeti, a ști, și
vidĭeti, a vedea. V.
poveste, vedenie, s-po-vedesc). Știre, informațiune, lucru anunțat:
a trimete [!] veste, a sosi veste. Fără (de) veste, de odată [!], pe neașteptate:
a sosi fără de veste. A da de veste, a trimete veste, a informa, a semnala:
a da de veste cuĭva de cele ce i se uneltesc. A prinde de veste, a afla, a observa:
cînd am prins de veste, focu se întinsese mult. A merge vestea, a se răspîndi zvonu, renumele:
ajunsese un învățat de-ĭ mersese vestea. Ce maĭ veste-poveste? ce maĭ știĭ, ce maĭ noŭ, ce aĭ de spus ?
veste (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)veste f.
1. știre:
veste bună; a da de veste, a informa;
a prinde de veste, a afla:
fără veste, pe neașteptate;
2. renume:
mers-au vestea ’n lume AL. [Slav, VĬESTĬ, anunțător].
veste (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÉSTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊
Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊
Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti.
A prinde de veste = a afla ceva (la timp).
Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi?
2. Zvon;
p. ext. faimă, renume. ◊
Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau
a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. — Din
sl. vestĭ.