vestală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VESTÁLĂ, vestale, s. f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta;
p. ext. (azi
livr.) femeie virtuoasă. – Din
fr. vestale, lat. vestalis.vestală (Dicționar de neologisme, 1986)VESTÁLĂ s.f. 1. (
Ant.) Preoteasă a zeiței Vesta, care întreținea focul sacru în templul acesteia.
2. (
Fig.) Femeie castă. [< lat.
vestalis, cf. fr.
vestale].
vestală (Marele dicționar de neologisme, 2000)VESTÁLĂ s. f. (la romani) preoteasă a zeiței Vesta, care întreținea focul sacru în templul acesteia. ◊ femeie virtuoasă. (< fr.
vestale, lat.
vestalis)
vestală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vestálă s. f.,
g.-d. art. vestálei; pl. vestálevestală (Dicționaru limbii românești, 1939)*vestálă f., pl.
e (lat.
vestalis). La vechiĭ Romanĭ, preuteasă a Vesteĭ, zeița foculuĭ. (Vestalele eraŭ șase și întrețineaŭ focu sacru, care se înoĭa la 1 Martie în fie-care an. Dacă se stingea, pontificele bicĭuĭa [!] vestala vinovată).
vestală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vestală f.
1. preoteasa Vestei, însărcinată cu întreținerea focului sacru;
2. fig. femeie de o virtute perfectă, fată de o castitate exemplară.
vestală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VESTÁLĂ, vestale, s. f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta;
p. ext. (azi
livr.) femeie virtuoasă. — Din
fr. vestale, lat. vestalis.