vesel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie.
2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut.
3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din
sl. veselŭ.vesel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vésel (-lă), adj. – Bucuros, voios.
Sl. veselŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453),
cf. bg. vesel. –
Der. veseli (
var. înveseli),
vb. (a se bine dispune, a se bucura; a se distra, a petrece), din
sl. veseliti; veselie, s. f. (voioșie, bună-dispoziție;
înv., petrecere veselă), din
sl. veselije; (în)veselitor, adj. (care înveselește, voios);
veselos (
var. veselnic),
adj. (voios, amuzant).
vesel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vésel adj. m.,
pl. véseli; f. véselă, pl. véselevesel (Dicționaru limbii românești, 1939)vésel, -ă adj. (vsl. bg.
vesel). Nu trist, bucuros, bine dispus:
era vesel cînd a auzit c´a cîștigat la loterie. Adv. Cu veselie.
vesel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vesel a. bine dispus. [Slav. VESELŬ, voios].
vesel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie.
2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut.
3. Care se face cu voioșie, cu veselie. — Din
sl. veselŭ.