cine (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cíne pron. inter. –
1. Introduce întrebările la care se așteaptă ca răspuns un nume de persoană. –
2. Cel care (indică identitatea subiectului a două acțiuni conexe). –
3. Nimeni (în expresii ca
n-are cine, cine știe ce, etc.). –
4. (Înv.) Fiecare (mai ales în compunere cu
unde, cum, cît, încotro). –
Mr. ține, istr. țire. Gen., dat (
al, a)
cui, acuz. pe cine. Lat. quem (Pușcariu 366; Candrea-Dens., 345; REW 6953; DAR); cu epenteza lui -
ne, ca în
sard. kini, calabr. chine, lec. cine (
M. Ruffini,
Cah. S. Pușcariu, I, 202),
cf. și
mine, tine, sine (Byhan,
Jb., III, 7). Celelalte explicații par mai puțin probabile:
lat. quisne (Philippide,
Principii, 78; Pascu, I, 176);
-ne ca în
alb. unë „eu”,
tinë „tu” (Pușcariu 366);
lat. quem pronunțat
quene (DAR). Gen.
cui (din
lat. cui) se folosește și cu sens absolut: „fiul cui” (
cf. Eminescu:
a cui-s, mamă?).
Comp. cinescu, pron. (
înv., fiecare, oricine), pare
sing. analogic, format pe baza lui
cinești, care ar putea fi o compunere bazată pe aceleași elemente ca
neștine (DAR admite că
cinești este rezultatul contaminării lui
cineș cu
fiește(care); Meyer-Lübke,
Literaturblatt, VII, 150 și Philippide,
ZRPh., XXXI, 360, îl explicau pe
cinescu direct din
lat. quisquis; cineși, pron. (
înv., fiecare, oricare), ca
același; cineva, pron. (o persoană indeterminată; o persoană importantă), ca și
careva (pentru folosirea sa,
cf. Sandfeld,
Syntaxe, 210-2);
fiecine (
var. fieșicine, fieștecine),
pron. (oricine, fiecare), ca
fiecare; măcarcine, pron. (rar, oricine);
neștine (
var. înv. nescine),
pron. (oricine), ca
niscare; oarecine (
var. oareșicine, oricine),
pron. (oricare, fiecare), ca
oarecare; vericine, pron. (oricare), ca
vericare.