ventricul - explicat in DEX

ventricul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VENTRÍCUL, ventricule, s. n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. – Din fr. ventricule, lat. ventriculus.

ventricul (Dicționar de neologisme, 1986)
VENTRÍCUL s.n. (Anat.) 1. Fiecare dintre cele două cavități inferioare ale inimii sau cavitățile creierului. 2. Cavitate internă de forma unui stomac; gaster. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. ventricule, cf. lat. ventriculus < venter – pântece].

ventricul (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VENTRÍCUL¹ s. n. cavitate mică în interiorul unui organ (inimă, creier, laringe). (< fr. ventricule, lat. ventriculus)

ventricul (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VENTRICUL²(O)- elem. „ventricul”. (< fr. ventricul/o/-, cf. lat. ventriculos)

ventricul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ventrícul s. n., pl. ventrícule

ventricul (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ventrícul n., pl. e (lat. ventriculus, dim. d. venter, pîntece. V. ventral, vintre). Anat. Cavitate la diferite organe: ventriculele inimiĭ. V. auriculă.

ventricul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VENTRÍCUL, ventricule, s. n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. — Din fr. ventricule, lat. ventriculus.