venin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VENÍN, (rar)
veninuri, s. n. 1. Substanță toxică
secretată de glandele unor animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori
preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦
Fig. Răutate; dușmănie.
2. (
Anat.;
pop.) Fiere;
fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊
Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău.
A pune (cuiva)
venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare.
A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. –
Lat. venenum.venin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)venín (-nuri), s. n. – Substanță toxică, otravă. –
Mr.,
megl. virin „pedeapsă, chin”,
istr. verir. Lat. vĕnēnum (Pușcariu 1872; REW 9195),
cf. it. veleno, v. fr. velin, cat. veri, sp. veneno, beleño, alb. vërer (Philippide, II, 657). –
Der. (în)venina, vb. (a se otrăvi, a se intoxica; a infecta);
veninat, adj. (otrăvitor);
veninariță, s. f. (avrămeasă, Gratiola officinalis);
veninos, adj. (toxic; ticălos).
venin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)venín s. n., (substanțe)
pl. venínurivenin (Dicționaru limbii românești, 1939)venín și (Maram.)
verín n., pl.
urĭ (lat.
vĕnênum, it.
veléno, vechĭ
venéno; pv.
vene, veri, fr.
venin, cat.
veri, sp.
veneno, vechĭ
venino). Otravă:
veninu șerpilor. Fig. Ură, răutate:
veninu calomniiĭ. Fĭere, amăreală din stomah [!]:
a vărsa venin. Fig. Mare supărare, necaz:
îșĭ făcea venin de moarte, îșĭ versa veninu pe alțiĭ. V.
virus.venin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)venin n.
1. fiere:
varsă venin; 2. otravă conținută în corpul unor animale:
venin de viperă; 3. principiu contagios al unor boale:
veninul turbării; 4. fig. răutate ascunsă:
veninul calomniei. [Lat. VENENUM].
venin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VENÍN, (
1)
veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor1 animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦
Fig. Răutate; dușmănie.
2. (
Anat.;
pop.) Fiere;
fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊
Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău.
A pune (cuiva)
venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare.
A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. —
Lat. venenum.