venghercă - explicat in DEX

venghercă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VENGHÉRCĂ, vengherci, s. f. (înv. și reg.) Haină scurtă de postav îmblănită (împodobită cu șireturi sau cu brandenburguri). [Var.: vinghércă s. f.] – Din rus. vengherka.

venghercă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
venghércă (-ci), s. f. – Haină scurtă îmblănită. Rus. vengerka, pol. węgierka „(mintean) unguresc” (Tiktin), cf. boanghen.

venghercă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
venghércă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. venghércii; pl. venghérci

venghercă (Dicționaru limbii românești, 1939)
venghércă și vinghércă f., pl. e și ĭ (pol. wengierka, rus. véngerka, Unguroaĭcă, adamască. V. vengher). Est. Tunică blănită (cum poartă preuțiĭ [!]), hăĭnuță bărbătească scurtă care se poartă la munte la zile maĭ deosebite. (Odinioară o purtaŭ boĭeriĭ tinerĭ). Hăĭnuță, lencuță, zambulică. – Dim. -cúță, pl. e.

venghercă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
venghercă f. Mold. un fel de ghebă mai puțin largă ce flăcăii deleni o poartă mai mult la zile de sărbătoare: o venghercă de postav negru. [Pol. WENGHIERKA, unguroaică și ghebă ungurească: cf. polcă, polcuță].

venghercă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VENGHÉRCĂ, vengherci, s. f. (înv. și reg.) Haină scurtă de postav îmblănită (împodobită cu șireturi sau cu brandenburguri). [Var.: vinghércă s. f.] — Din rus. vengherka.