venetic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, subst. I. S. m. și
f. (Adesea
peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit.
II. S. m. Veche monedă venețiană din aur, care a circulat în trecut și în țările românești. ◊ (Adjectival)
Galben venetic. – Din
ngr. venétikos, (
II) și
tc. venedik.venetic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)venetíc (-că), adj. –
1. (Înv.) Venețian, din Veneția. –
2. (
S. m.) Ducat venețian. –
3. Străin, persoană venită din altă parte. –
Mr. venetic. Mgr. βενετιϰος (Densusianu,
Rom., XXXIII, 288),
cf. tc. venedik, alb. venetik, sl. venedikŭ, ceh. venátky (Miklosich,
Fremdw., 77). Este dubletul lui
venețian, adj., din
it. veneziano. –
Der. veneție (
var. vineție),
s. f. (străinătate).
venetic (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)venétic, -ă, adj. – Persoană considerată străină în locul unde s-a stabilit: „Cel mai mic e venetic” (Lenghel 1962: 330). – Din ngr. venétikos, cf. tc. venedik, alb. venetik.
venetic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)venetíc s. m.,
pl. venetícivenetic (Dicționaru limbii românești, 1939)venetíc, -ă s. (turc.
Venetik, -dik, Veneția,
Venedikli, Venețian, adică „străin”, d. ngr.
venetikos, venețian. V.
vînăt. Cp. cu
liftă. L. V. Venețian.
Azĭ. Iron. Străin, pripășit:
Jidaniĭ îs veneticĭ. S. m.
Vechĭ. Galben venețian (5 leĭ vechĭ). Adj.
Galbenĭ veneticĭ. V.
găgăuț, turlac; pămîntean.venetic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)venetic a. od. venețian (vorbind în special de monede):
covorul era semănat cu galbeni venetici OD. ║ m.
1. galben de Veneția (în valoare de cinci lei vechi):
sau că-i l’oiu cumpăra de trei ori cu venetici, venetici de câte cinci POP.;
2. azi, străin (în sens rău):
un venetic pripășit în țara Moldovei AL. [Vechiu-rom.
Venetic, Venețian («țara Moreii ce o țineau
Veneticii», Neculcea) = gr. bizantin VENETIKÓS, venețian: de unde, apoi, străin (cf.
litfă)].
venetic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m.,
s. f. I. S. m. și
f. (Adesea
peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit.
II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. — Din
ngr. venétikos, (
II) și
tc. venedik.