venera (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VENERÁ, venerez, vb. I.
Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din
fr. vénérer, lat. venerari.venera (Dicționar de neologisme, 1986)VENERÁ vb. I. tr. A arăta venerație față de cineva. [< fr.
vénérer, it.
venerare, cf. lat.
venerari].
venera (Marele dicționar de neologisme, 2000)VENERÁ vb. tr. a arăta venerație față de cineva sau de ceva; a stima în cel mai înalt grad. (< fr.
vénérer, lat.
venerari)
venera (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Venera =
Venus.venera (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)venerá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
venereázăvenerà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)venerà v. a avea venerațiune pentru cineva sau ceva.
venera (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VENERÁ, venerez, vb. I.
Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. — Din
fr. vénérer, lat. venerari.