venerare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VENERÁRE, venerări, s. f. (Rar) Faptul de
a venera –
V. venera.venerare (Dicționar de neologisme, 1986)VENERÁRE s.f. Faptul de a venera; venerație. [<
venera].
venerare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)veneráre s. f.,
g.-d. art. venerắrii; pl. venerắrivenerare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VENERÁRE, venerări, s. f. Faptul de
a venera. —
V. venera.