venerabil - explicat in DEX

venerabil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. – Din fr. vénération.

venerabil (Dicționar de neologisme, 1986)
VENERÁBIL, -Ă adj. Demn de considerație, de respect, de venerație. [Cf. fr. vénérable, lat. venerabilis].

venerabil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VENERÁBIL, -Ă adj. (și s.) demn de înaltă considerație, de respect, de venerație. (< fr. vénérable, lat. venerabilis)

venerabil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile

venerabil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*venerábil, -ă adj. (lat. venerabilis). Demn de venerațiune: un bătrîn, un aer venerabil.

venerabil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
venerabil a. demn de venerațiune: om venerabil. ║ m. prezidentul unei loje masonice.

venerabil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. — Din fr. vénération.