vendetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VENDÉTĂ, vendete, s. f. Act de răzbunare sângeroasă pentru o injurie, un omor, divulgarea unui secret etc., frecvent în Corsica și Sicilia, care se extinde și se transmite asupra tuturor rudelor victimei, obligate să se răzbune cu orice preț;
p. ext. ură puternică, sete de răzbunare nestăpânită. – Din
it. vendetta.vendetă (Dicționar de neologisme, 1986)VENDÉTĂ s.f. Răzbunare sângeroasă împotriva unui adversar, practicată odinioară în Corsica, antrenând familii întregi; (
p. ext.) ură, sete de răzbunare. [< it., fr.
vendetta].
vendetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)VENDÉTĂ s. f. răzbunare sângeroasă împotriva unui adversar, practicată odinioară în Corsica, antrenând familii întregi. ◊ (p. ext.) ură, sete de răzbunare; vindictă. (< it.
vendetta)
vendetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vendétă s. f.,
g.-d. art. vendétei; pl. vendétevendetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vendetă f. ură ce există în Corsica între două familii și care produce răsbunări.
vendetă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VENDÉTĂ, vendete, s. f. Cutumă justițiară frecventă în trecut în Corsica și în sudul Italiei, potrivit căreia o stare de inimiciției provocată de o ofensă sau de un omor se extindea și asupra rudelor victimei, care își asumau obligația de a o răzbuna;
p. gener. ură puternică, sete de răzbunare nestăpânită. — Din
it. vendetta.