vegetație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VEGETÁȚIE, vegetații, s. f. 1. Totalitatea plantelor dintr-o regiune, zonă, țară etc., distribuite și asociate după anumite condiții naturale; mulțime de plante.
2. Excrescență care se formează, se dezvoltă pe corpul omului sau al animalelor; polip. [
Var.:
vegetațiúne s. f.] – Din
fr. végétation, lat. vegetatio, -onis.vegetație (Dicționar de neologisme, 1986)VEGETÁȚIE s.f. 1. Creșterea, dezvoltarea unei plante; totalitatea funcțiilor care permit dezvoltarea unei plante.
2. Totalitatea arborilor și a plantelor (dintr-o regiune, dintr-o țară etc.).
3. (
Med.) Excrescență patologică care se formează la suprafața unui organ. [Gen.
-iei, var.
vegetațiune s.f. / < fr.
végétation, lat.med.
vegetatio].
vegetație (Marele dicționar de neologisme, 2000)VEGETÁȚIE s. f. 1. creștere, dezvoltare a plantelor; totalitatea funcțiilor care permit dezvoltarea unei plante. 2. totalitatea plantelor și a fitocenozelor care populează un anumit teritoriu. 3. (med.; pl.) excrescențe patologice care se formează la suprafața unui organ. (< fr.
végétation, lat.
vegetatio)
vegetație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vegetáție (-ți-e) s. f.,
art. vegetáția (-ți-a), g.-d. art. vegetáției; pl. vegetáții, art. vegetáțiile (-ți-i-)vegetație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VEGETÁȚIE, vegetații, s. f. 1. Totalitatea plantelor dintr-o regiune, zonă, țară etc., distribuite și asociate după anumite condiții naturale; mulțime de plante. ♦ Creștere, dezvoltare și întreținere a vieții unei plante.
2. Excrescență care se formează, se dezvoltă pe corpul omului sau al animalelor; polip. [
Var.:
vegetațiúne s. f.] — Din
fr. végétation, lat. vegetatio, -onis.