vedere - explicat in DEX

vedere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VEDÉRE, vederi, s. f. I. 1. Faptul de a (se) vedea; percepere a imaginilor cu ajutorul văzului; vedenie. ◊ Loc. adv. La vedere = în văzul tuturor, în public, deschis. Din vedere = a) (numai) privind; (numai) după înfățișare, fără a-l fi cunoscut personal; b) la repezeală. ◊ Loc. prep. În vederea... = în scopul..., pentru... ◊ Expr. A avea pe cineva în vedere = a se interesa de aproape de cineva, a avea grijă (de cineva), a ține în evidență pentru un anumit scop. A avea ceva în vedere = a avea o intenție, a-și face un plan, a urmări realizarea unui scop. A pune (cuiva ceva) în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza. A trece cu vederea = a nu ține seamă, a nu lua în seamă; a scuza cuiva o greșeală; a omite. (Reg.) La bună vedere! formulă de salut la despărțire. ♦ (Pop.) Întâlnire (pusă la cale de părinți sau de pețitori) între două persoane de sex opus, pentru mijlocirea unei căsătorii. 2. Simțul văzului; ochii. ◊ Expr. A avea vederea scurtă sau a fi scurt de vedere = a fi miop. 3. Înfățișare, chip, aspect. 4. Priveliște, peisaj. ♦ Fotografie înfățișând un peisaj; carte poștală ilustrată. II. (Mai ales la pl.) Părere, idee, concepție, convingere. – V. vedea.

vedere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vedére s. f., g.-d. art. vedérii; (ilustrate, păreri) pl. vedéri

vedere (Dicționaru limbii românești, 1939)
vedére f. Văz, simțu pin [!] care vezĭ: vulturiĭ au o vedere strașnică, a perde [!] vederea saŭ vederile (a orbi). Considerațiune, socotire, luare în samă [!]: a avea în vedere. Scop: a avea vederĭ ambițioase. Priveliște, aspect, spectacul [!]: de pe munte era o vedere măreață. Tabloŭ care reprezintă priveliștĭ după natură. A peri [!] din vedere, a nu se maĭ vedea. A trece cu vederea, 1. a nu observa, a nu băga în samă, 2. a nu lua în samă, a nu considera, 3. a ĭerta (un lucru). La vederea..., cînd s´a arătat, cînd a fost văzut, văzînd: la vederea ceaĭuluĭ, frunțile se descrețiră.

vedere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vedere f. 1. acțiunea și facultatea de a vedea; 2. organul vederii: luminează de-ți fură vederile, a peri din vedere; 3. privirea însăș: ila vederea inamicului; 4. considerațiune: a avea în vedere, a trece cu vederea; 5. întindere de loc cât se poate vedea: de sus din turn e o vedere măreață; 6. tablou sau desen ce reprezentă un oraș, un edificiu, etc.; 7. fig. scop propus: are vederi ambițioase.

vedere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VEDÉRE, (I 4, II) vederi, s. f. I. 1. Faptul de a (se) vedea; percepere a imaginilor cu ajutorul văzului; vedenie. ◊ Loc. adv. La vedere = în văzul tuturor, în public, deschis. Din vedere = a) (numai) privind; (numai) după înfățișare, fară a-l fi cunoscut personal; b) la repezeală. ◊ Loc. prep. În vederea... = în scopul..., pentru... ◊ Expr. A avea pe cineva în vedere = a se interesa de aproape de cineva, a avea grijă (de cineva), a ține în evidență pentru un anumit scop. A avea ceva în vedere = a avea o intenție, a-și face un plan, a urmări realizarea unui scop. A pune (cuiva ceva) în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza. A trece cu vederea = a nu ține seamă, a nu lua în seamă; a scuza cuiva o greșeală; a omite. (Reg.) La bună vedere! formulă de salut la despărțire. ♦ (Pop.) Întâlnire (pusă la cale de părinți sau de pețitori) între două persoane de sex opus, pentru mijlocirea unei căsătorii. 2. Simțul văzului; ochii. ◊ Expr. A avea vederea scurtă sau a fi scurt de vedere = a fi miop. 3. Înfățișare, chip, aspect. 4. Priveliște, peisaj. ♦ Fotografie înfățișând un peisaj; carte poștală ilustrată. II. (Mai ales la pl.) Părere, idee, concepție, convingere. — V. vedea.