vedere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VEDÉRE, vederi, s. f. I. 1. Faptul de
a (se) vedea; percepere a imaginilor cu ajutorul văzului; vedenie. ◊
Loc. adv. La vedere = în văzul tuturor, în public, deschis.
Din vedere =
a) (numai) privind; (numai) după înfățișare, fără a-l fi cunoscut personal;
b) la repezeală. ◊
Loc. prep. În vederea... = în scopul..., pentru... ◊
Expr. A avea pe cineva în vedere = a se interesa de aproape de cineva, a avea grijă (de cineva), a ține în evidență pentru un anumit scop.
A avea ceva în vedere = a avea o intenție, a-și face un plan, a urmări realizarea unui scop.
A pune (cuiva ceva)
în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza.
A trece cu vederea = a nu ține seamă, a nu lua în seamă; a scuza cuiva o greșeală; a omite. (
Reg.)
La bună vedere! formulă de salut la despărțire. ♦ (
Pop.) Întâlnire (pusă la cale de părinți sau de pețitori) între două persoane de sex opus, pentru mijlocirea unei căsătorii.
2. Simțul văzului; ochii. ◊
Expr. A avea vederea scurtă sau
a fi scurt de vedere = a fi miop.
3. Înfățișare, chip, aspect.
4. Priveliște, peisaj. ♦ Fotografie înfățișând un peisaj; carte poștală ilustrată.
II. (Mai ales la
pl.) Părere, idee, concepție, convingere. –
V. vedea.vedere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vedére s. f.,
g.-d. art. vedérii; (ilustrate, păreri)
pl. vedérivedere (Dicționaru limbii românești, 1939)vedére f. Văz, simțu pin [!] care vezĭ:
vulturiĭ au o vedere strașnică, a perde [!] vederea saŭ
vederile (a orbi). Considerațiune, socotire, luare în samă [!]:
a avea în vedere. Scop:
a avea vederĭ ambițioase. Priveliște, aspect, spectacul [!]:
de pe munte era o vedere măreață. Tabloŭ care reprezintă priveliștĭ după natură.
A peri [!] din vedere, a nu se maĭ vedea.
A trece cu vederea, 1. a nu observa, a nu băga în samă, 2. a nu lua în samă, a nu considera, 3. a ĭerta (un lucru).
La vederea..., cînd s´a arătat, cînd a fost văzut, văzînd:
la vederea ceaĭuluĭ, frunțile se descrețiră.vedere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vedere f.
1. acțiunea și facultatea de a vedea;
2. organul vederii:
luminează de-ți fură vederile, a peri din vedere; 3. privirea însăș:
ila vederea inamicului; 4. considerațiune:
a avea în vedere, a trece cu vederea; 5. întindere de loc cât se poate vedea:
de sus din turn e o vedere măreață; 6. tablou sau desen ce reprezentă un oraș, un edificiu, etc.;
7. fig. scop propus:
are vederi ambițioase.vedere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VEDÉRE, (
I 4, II)
vederi, s. f. I. 1. Faptul de
a (se) vedea; percepere a imaginilor cu ajutorul văzului; vedenie. ◊
Loc. adv. La vedere = în văzul tuturor, în public, deschis.
Din vedere =
a) (numai) privind; (numai) după înfățișare, fară a-l fi cunoscut personal;
b) la repezeală. ◊
Loc. prep. În vederea... = în scopul..., pentru... ◊
Expr. A avea pe cineva în vedere = a se interesa de aproape de cineva, a avea grijă (de cineva), a ține în evidență pentru un anumit scop.
A avea ceva în vedere = a avea o intenție, a-și face un plan, a urmări realizarea unui scop.
A pune (cuiva ceva)
în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza.
A trece cu vederea = a nu ține seamă, a nu lua în seamă; a scuza cuiva o greșeală; a omite. (
Reg.)
La bună vedere! formulă de salut la despărțire. ♦ (
Pop.) Întâlnire (pusă la cale de părinți sau de pețitori) între două persoane de sex opus, pentru mijlocirea unei căsătorii.
2. Simțul văzului; ochii. ◊
Expr. A avea vederea scurtă sau
a fi scurt de vedere = a fi miop.
3. Înfățișare, chip, aspect.
4. Priveliște, peisaj. ♦ Fotografie înfățișând un peisaj; carte poștală ilustrată.
II. (Mai ales la
pl.) Părere, idee, concepție, convingere. —
V. vedea.