vedenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VEDÉNIE, vedenii, s. f. 1. Halucinație; nălucă, fantomă. ♦ (Rar) Miraj. ♦ Ființă care apare în mod nedeslușit sau neașteptat, care sperie prin aspectul ei ciudat; arătare.
2. (
Înv.) Imagine, reprezentare.
3. (
Pop.) Vedere (
I 1). – Din
sl. vidĕnije (după
vedere).
vedenie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vedénie (-ii), s. f. – Viziune, nălucă, fantasmă.
Sl. vidĕnije (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 455; Conev 97), cu fonetism influențat de
a vedea.vedenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vedénie (-ni-e) s. f.,
art. vedénia (-ni-a), g.-d. art. vedéniei; pl. vedénii, art. vedéniile (-ni-i-)vedenie (Dicționaru limbii românești, 1939)vedénie și (vechĭ, azĭ Mold.)
vi- f. (vsl.
vidĭeniĭe, d.
vidĭeti, a vedea. V.
vidmă). Arătare, nălucă, spectru. Halucinațiune:
a avea vedeniĭ.vedenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vedenie f. viziune. [Slav. VIDĬENIĬE].
vedenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VEDÉNIE, vedenii, s. f. 1. Halucinație; nălucă, fantomă. ♦ (Rar) Miraj. ♦ Ființă care apare în mod nedeslușit sau neașteptat, care sperie prin aspectul ei ciudat; arătare.
2. (
înv.) Imagine, reprezentare.
3. (
Pop.) Vedere (
I 1). — Din
sl. vidĕnije (după
vedere).