veșnicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VEȘNICÍE, veșnicii, s. f. Durată care nu are nici început, nici sfârșit, care nu se supune nici unei determinări temporale; eternitate, vecie. ◊
Loc. adv. Pe (sau
pentru) veșnicie = pentru totdeauna. ♦ Durată nelimitată în viitor. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. [
Var.: (
înv. și
pop.)
vecinicíe s. f.] –
Veșnic +
suf. -ie.veșnicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)veșnicíe s. f.,
art. veșnicía, g.-d. art. veșnicíei; pl. veșnicíi, art. veșnicíileveșnicie (Dicționaru limbii românești, 1939)veșnicíe f. (d.
veșnic). Eternitate, calitatea de a fi veșnic:
veșnicia lumiĭ. Fam. Mult timp:
e o veșnicie de cînd nu te-am văzut ! V.
vecie.veșnicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VEȘNICÍE, veșnicii, s. f. Durată care nu are nici început, nici sfârșit, care nu se supune niciunei determinări temporale; eternitate, vecie. ◊
Loc. adv. Pe (sau
pentru)
veșnicie = pentru totdeauna. ♦ Durată nelimitată în viitor. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. [
Var.: (
înv. și
pop.)
vecinicíe s. f.] —
Veșnic +
suf. -
ie.