vătămător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj.,
s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat,
m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură.
2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț (
Anthyllis vulneraria).
3. S. f. Plantă graminacee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (
Bromus commutatus). –
Vătăma +
suf. -ător.