vas (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VAS, vase, s. n. 1. Recipient de sticlă, de metal, de lemn, de pământ etc., de diferite forme și mărimi, care servește la păstrarea (și transportul) lichidelor, al unor materii solide sau ca obiect de ornament. ◊
Vase comunicante v. comunicant. ♦ Nume generic dat farfuriilor, oalelor, castroanelor etc. folosite la masă și la pregătirea mâncării.
2. Vehicul pentru transportul pe apă al călătorilor și al mărfurilor; navă.
3. Fiecare dintre formațiile tubulare inchise prin care circulă sângele, limfa etc. în interiorul organismului. ♦ Celulă vegetală alungită sau tub capilar gol prin care circulă seva în plante. –
Lat. vasum.vas (Dicționar de neologisme, 1986)VAS- v.
vaso-.
vas (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vas (-se), s. f. –
1. Recipient, organ tubular. –
2. Oală, borcan. –
3. Butoi, tonou. –
4. Corp de navă. –
5. Bastiment, navă. –
Mr.,
megl. vas, istr. vos. Lat. vāsum (Densusianu,
Hlr., 134; Pușcariu 1864; REW 9161),
cf. it.,
sp.,
port. vaso, prov.,
fr.,
cat. vas. Sensul de „receptacul, organ” apare din
sec. XVI,
cf. Coresi,
vasele glasului. –
Der. vasel, s. n. (vas de război, bastiment), din
it. vascello, sec. XIX,
înv.;
văsar, s. m. (negustor de oale de lut);
văsărie, s. f. (olărie);
văsări, vb. (
Trans., a lucra sau a vinde vase de lemn).
vas (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vas s. n., pl.
vásevas (Dicționaru limbii românești, 1939)vas n., pl.
e (lat.
vas, pop.
vasum, it. sp. pg.
vaso, pv. cat.
vas). Lucru de ținut lichide (oală, strachină, farfurie, care se numesc și
vase de bucătărie saŭ
blide) saŭ de pus florĭ saŭ de ținut de frumuseță:
un vas de marmură. Butoĭ saŭ alt-ceva de ținut vin:
se făcuse așa de mult vin, în cît [!] nu maĭ eraŭ vase unde să-l puĭe. Bastiment:
un vas de războĭ (V.
barabaftă).
Anat. Vînă saŭ altă cavitate care conține lichid:
vasele capilare ale plantelor. Eŭf. Vas de noapte, țucal.
vas (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vas n.
1. obiect de pus lichide, fructe, flori, parfumuri, sau spre a servi de ornament;
2. butoiu:
un vas de vin; 3. tot ce servă pentru uzul mesei, ca străchini, farfurii, etc.:
vase de bucătărie; 4. bastiment de navigat:
cârmaci molatici vasul duc spre stâncă BOL.;
5. Anat. se zice de canalurile în cari circulă diversele fluide ale corpului uman. [Lat. VAS].
vas (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VAS, vase, s. n. 1. Recipient de sticlă, de metal, de lemn, de pământ etc., de diferite forme și mărimi, care servește la păstrarea (și transportul) lichidelor, al unor materii solide sau ca obiect de ornament. ◊
Vase comunicante v. comunicant. ◊ Nume generic dat farfuriilor, oalelor, castroanelor etc. folosite la masă și la pregătirea mâncării.
2. Vehicul pentru transportul pe apă al călătorilor și al mărfurilor; navă.
3. Fiecare dintre formațiile tubulare închise prin care circulă sângele, limfa etc. în interiorul organismului. ♦ Celulă vegetală alungită sau tub capilar gol prin care circulă seva în plante. —
Lat. vasum.