vârtute (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (
Înv. și
arh.)
1. Putere, tărie, vigoare. ◊
Expr. Om în vârtute = om în putere.
A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost.
2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică).
3. Proprietate, însușire, calitate. –
Lat. virtus, -utis.