vanitos - explicat in DEX

vanitos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VANITÓS, -OÁSĂ, vanitoși, -oase, adj. Plin de vanitate; orgolios, îngâmfat, înfumurat, trufaș. – Din fr. vaniteux.

vanitos (Dicționar de neologisme, 1986)
VANITÓS, -OÁSĂ adj. Trufaș; înfumurat, îngâmfat. [Cf. fr. vaniteux].

vanitos (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VANITÓS, -OÁSĂ adj. plin de vanitate; orgolios, trufaș; înfumurat. (< fr. vaniteux)

vanitos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vanitós adj. m., pl. vanitóși; f. vanitóasă, pl. vanitóase

vanitos (Dicționaru limbii românești, 1939)
*vanitós, -oásă adj. (fr. vaniteux, d. vanité, vanitate). Plin de vanitate, deșert: om vanitos. Adv. Cu vanitate: a-țĭ arăta vanitos bogățiile.

vanitos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vanitos a. plin de vanitate: om vanitos. ║ m. cel ce se crede mai presus decât merită.

vanitos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VANITÓS, -OÁSĂ, vanitoși, -oase, adj. Plin de vanitate; orgolios, îngâmfat, înfumurat, trufaș. — Din fr. vaniteux.