van - explicat in DEX

van (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Livr.) Zadarnic, inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. – Din lat. vanus, it. vano.

van (Dicționar de neologisme, 1986)
VAN s.n. Trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. [< fr., engl. van].

van (Dicționar de neologisme, 1986)
VAN, -Ă adj. 1. Zadarnic, fără rost; lipsit de sens. ◊ În van = zadarnic. 2. Iluzoriu; neîntemeiat. [< it. vano, cf. lat. vanus].

van (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VAN¹ s. n. trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. (< engl., fr. van)

van (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VAN², -Ă adj. 1. fără rost; lipsit de sens. ♦ în ~ = în zadar. 2. iluzoriu; neîntemeiat. (< it. vano, lat. vanus)

van (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
van (-nă), adj. – Zadarnic. Lat. vanus (sec. XIX) sau it. vano; cultism. – Der. vanitate, s. f., din fr. vanité; vanitos, adj., din fr. vaniteux.

van (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
van (rar) adj. m., pl. vani; f. vánă, pl. váne

van (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
van (în ~) loc. adv.

van (Dicționaru limbii românești, 1939)
*van, -ă adj. (lat. vanus). Deșert, zadarnic: pentru vana glorie șĭ-a stricat liniștea. În van, în zadar: a muncit în van.

van (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
van a. deșert, zadarnic: cu mâna mea ’n van pe lume lunec EM.