valvulă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VALVÚLĂ, valvule, s. f. 1. Valvă mică.
2. (
Anat.) Cută membranoasă subțire, elastică, cu o margine liberă, situată în interiorul vaselor și canalelor organismului sau al unor organe cavitare, care permite trecerea lichidelor biologice într-o singură direcție, împiedicând întoarcerea lor. [
Acc. și:
válvulă] – Din
fr. valvule, lat. valvula.valvulă (Dicționar de neologisme, 1986)VÁLVULĂ s.f. 1. Valvă mică.
2. (
Anat.) Membrană situată la orificiul unor organe, care, deschizându-se, permite trecerea unor lichide numai într-o anumită direcție. [Acc. și:
valvúlă. / < fr.
valvule, cf. lat.
valvula].
valvulă (Marele dicționar de neologisme, 2000)VÁLVULĂ s. f. 1. (anat.) cută membranoasă și elastică la orificiul unor organe, care permite trecerea unor lichide (sânge, limfă) numai într-o singură direcție. 2. (bot.) valvă mică. 3. (tehn.) robinet cu valvă. 4. dispozitiv în carena unei nave destinat introducerii și evacuării apei. (< fr.
valvule, lat.
valula)
valvulă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)válvulă s. f., g.-d. art.
válvulei; pl.
válvulevalvulă (Dicționaru limbii românești, 1939)*válvulă f., pl.
e (lat.
válvula).
Anat. Valvă mică, un fel de supapă care dă drumu sîngeluĭ într´o direcțiune, dar îl împedică [!] să se întoarne [!]. – Fals
valvúlă (după fr.).
valvulă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)valvulă f.
Anat. membrană care, în vase și în alte conducte ale corpului, dirijează lichidele într’un sens oarecare și le oprește de a reveni.
valvulă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÁLVULĂ, valvule, s. f. 1. Valvă mică.
2. (
Anat.) Cută membranoasă subțire, elastică, cu o margine liberă, situată pe pereții interni ai inimii sau ai vaselor și care are rol în dinamica circulației sangvine. [
Acc. și:
valvúlă] — Din
fr. valvule, lat. valvula.