vajnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÁJNIC, -Ă, vajnici, -ce, adj. 1. Energic, viguros, puternic; aprig, dârz; grozav, cumplit.
2. Important, grav, serios; (rar, despre oameni) de seamă; marcant, ilustru. – Din
rus. vajnâi, ucr. vajnyi.vajnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vájnic adj. m., pl.
vájnici; f.
vájnică, pl.
vájnicevajnic (Dicționaru limbii românești, 1939)vájnic, -ă adj. (rus.
vážnyĭ, greŭ, important, însemnat, d.
vága, balanță, d. vgerm.
wâga, ngerm.
wage; vážnĕa, balanță publică,
vážnik, cîntăritor oficial, pazarnic,
vážnostĭ, gravitate, importanță). Strașnic, violent, impetuos:
hoț vajnic, ploaĭe vajnică, afacerĭ vajnice.vajnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vajnic a.
1. strașnic:
călduri vajnice; 2. fig. important:
niște trebi vajnice a ocârmuirii AL. [Rus. VAJNĬI, de greutate, însemnat].
vajnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÁJNIC, -Ă, vajnici, -ce, adj. 1. Energic, viguros, puternic; aprig, dârz; grozav, cumplit.
2. Important, grav, serios; (rar, despre oameni) de seamă; marcant, ilustru. — Din
rus. vajnîi, ucr. vajnyi.