vâjâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÂJÂÍ, pers. 3
vấjâie, vb. IV.
Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊
Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau
urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) =
a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap;
b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [
Var.: (
reg.)
vâjií vb. IV.] –
Vâj +
suf. -âi.