vagabond - explicat in DEX

vagabond (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VAGABÓND, -Ă, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.

vagabond (Dicționar de neologisme, 1986)
VAGABÓND, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rătăci].

vagabond (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; adj. f., s. f. vagaboándă, pl. vagaboánde

vagabond (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VAGABÓND, -Ă adj., s. m. f. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fără căpătâi. (< fr. vagabond, lat. vagabundus)

vagabond (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
VAGABOND bagabei, boschetar, chiștocar, ecologist, fomist, goldan, marțafoi, plimbăreț, tomberonist, ulițar.

vagabond (Dicționaru limbii românești, 1939)
*vagabónd, -ă adj. și s. (fr. vagabond, d. lat. vagabundus, care vine d. vagari, a rătăci. V. vag). Defav. Haĭmana, om fără domiciliŭ: un pungaș vagabond, un vagabond. – Vulg. bagabont. V. nomad.

vagabond (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vagabond a. 1. care rătăcește încoace și încolo; 2. fig. dezordonat, neînfrânat: imaginațiune vagabondă. ║ m. om fără domiciliu, fără mijloace de traiu.

vagabond (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VAGABÓND, -OÁNDĂ, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fară țintă; (om) fară ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [Adj., s. f. și: vagabóndă] — Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.