vacă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vácă (-ci), s. f. –
1. Femela taurului. –
2. Morman de pămînt în jocul numit
petrec. –
Mr.,
megl. vacă, istr. vǫke. Lat. vacca (Pușcariu 1848; REW 9109),
cf. it. vacca, prov.,
cat.,
sp. vaca, fr. vache. Pentru sensul 2,
cf. poarcă. –
Der. văcar, s. m. (păzitor de vaci),
mr. văcar, poate direct din
lat. vaccarĭus, cf. it. vaccaro; văcăreasă, s. f. (femeie care păzește vacile); văcăreață (
var. văcărie),
s. f. (staul de vaci);
văcărel, s. m. (pasăre, Charadrius pluvialis);
văcărică, s. f. (săpunariță, Saponaria vaccaria);
văcăriță, s. f. (văcăreasă; codobatură, Motacilla flava; săpunariță);
văcărit, s. n. (dare pe vite, stabilită în
Munt. în 1688 și în
Mold. în 1689). –
Der. neol. vaccin, s. n., din
fr. vaccin, cf. mr. vățină, din
ngr. βατσίνα;
vaccina, vb. (a face un vaccin);
vaccinator, s. m. (persoană care vaccinează);
vaccinați(un)e, s. f. (vaccinare). – Din.
rom. provine
rut. vakar (Miklosich,
Wander., 20; Candrea,
Elemente, 400).
Cf. vecin.