vacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÁCĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului;
p. restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment;
p. gener. carne de bovine. ◊
Expr. S-a dus bou și a venit (sau
s-a întors)
vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească intr-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase.
Vacă (bună) de muls = persoană sau situație de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase și leneșe sau proaste).
2. Compuse:
vacă-de-mare = morsă;
vaca-domnului = insectă lată și lunguiață, cu aripile superioare de culoare roșie cu două puncte negre
(Pyrrhocoris apterus). –
Lat. vacca.vacă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vácă (-ci), s. f. –
1. Femela taurului. –
2. Morman de pămînt în jocul numit
petrec. –
Mr.,
megl. vacă, istr. vǫke. Lat. vacca (Pușcariu 1848; REW 9109),
cf. it. vacca, prov.,
cat.,
sp. vaca, fr. vache. Pentru sensul 2,
cf. poarcă. –
Der. văcar, s. m. (păzitor de vaci),
mr. văcar, poate direct din
lat. vaccarĭus, cf. it. vaccaro; văcăreasă, s. f. (femeie care păzește vacile); văcăreață (
var. văcărie),
s. f. (staul de vaci);
văcărel, s. m. (pasăre, Charadrius pluvialis);
văcărică, s. f. (săpunariță, Saponaria vaccaria);
văcăriță, s. f. (văcăreasă; codobatură, Motacilla flava; săpunariță);
văcărit, s. n. (dare pe vite, stabilită în
Munt. în 1688 și în
Mold. în 1689). –
Der. neol. vaccin, s. n., din
fr. vaccin, cf. mr. vățină, din
ngr. βατσίνα;
vaccina, vb. (a face un vaccin);
vaccinator, s. m. (persoană care vaccinează);
vaccinați(un)e, s. f. (vaccinare). – Din.
rom. provine
rut. vakar (Miklosich,
Wander., 20; Candrea,
Elemente, 400).
Cf. vecin.vacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vácă s. f., g.-d. art.
vácii; pl.
vacivacă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)vacă (bună) de muls expr. persoană / situație de care se profită pentru a obține foloase materiale.
vacă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)vacă, vaci s. f. (peior.) 1. femeie grasă și leneșă
2. femeie proastă și nesimțită
vacă (Dicționaru limbii românești, 1939)vácă f., pl.
vacĭ (lat.
vacca, it.
vacca, pv. sp. pg.
vaca, fr.
vache. V.
vaccin). Femela bouluĭ, principalu animal care dă lapte de băut:
brînză de vacĭ, brînză de vacă. Fig. Iron. Om prost orĭ femeĭe proastă:
ce vacă ! Vaca Domnuluĭ, buburuz.
Ca vaca la poarta noŭă. V.
poartă.vacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vacă f. femeiușca taurului;
vaca Domnului, coccinelă. [Lat. VACCA].
vacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÁCĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului;
p. restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p. genei: came de bovine, ◊
Expr. S-a dus bou și a venit (sau
s-a întors)
vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase. ◊
Vacă (bună) de muls = persoană sau situație de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase și leneșe sau proaste).
2. Compuse:
vacă-de-mare = morsă;
vaca-Domnului = insectă lată și lunguiață, cu aripile superioare de culoare roșie cu două puncte negre (
Pyrrhocoris apterus). —
Lat. vacca.