vătrai - explicat in DEX



vătrai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VĂTRÁI, vătraie, s. n. 1. Unealtă mecanică în formă de cârlig lung sau de lopățică, cu coadă, cu care se scoate sau se scormonește jarul din sobe, din cuptoare etc.; vătrar. ◊ Expr. (Pop. și fam.) Trai pe vătrai = viață ușoară, lipsită de griji. (Înv. și reg.) Trai cu vătrai = viață grea, plină de certuri, de neînțelegeri. 2. Lambă (la căruță sau car). – Cf. scr. vătralj, bg. vatral.

vătrai (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
vătrái (-ie), s. n. – Unealtă cu care se umblă în foc. – Var. vătral, vătrar. Sb., rut. vatrajl, cf. bg. vatral (Tiktin; Candrea; Brückner, Z. slaw. Phil., 205, cuvinte care provin din vatră.

vătrai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vătrái (vă-trai) s. n., pl. vătráie

vătrai (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
vătrái, vătraie, s.n. – Unealtă metalică în formă de cârlig lung, cu coadă, cu care se scormonește jarul în sobe: „Bate mâța cu vătraiu / De ce nu s-o copt mălaiu” (Memoria 2004: 1098). – Din srb., ucr. vatralj (DER).

vătrai (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VĂTRÁI, vătraie, s. n. 1. Unealtă metalică în formă de cârlig lung sau de lopățică, cu coadă, cu care se scoate sau se scormonește jarul din sobe, din cuptoare etc.; vătrar. ◊ Expr. (Pop. și fam.) Trai pe vătrai = viață ușoară, lipsită de griji, (înv. și reg.) Trai cu vătrai = viață grea, plină de certuri, de neînțelegeri. 2. Lambă (la căruță sau la car). — Cf. sb. vătralj, bg. vatral.

vătraĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
vătráĭ (vest) n., pl. ĭe și urĭ, și vătrár și vatrár (est) n., pl. e (d. vatră, ca tăcĭunar d. tăcĭune. Numaĭ vătraĭ vine vine d. sîrb. vatralj, bg. vatral). Unealtă de fer [!] de scormolit focu. (Lopățica e de luat cărbunĭ, ĭar cleștele de apucat). Traĭ cu vătraĭ, căsnicie rea, adică „cu bătăĭ cu vătraĭu”.

Alte cuvinte din DEX

V UZURPATOR UZURPATOARE « »VA VACA VACADEMARE