vătăma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VĂTĂMÁ, vátăm, vb. I.
Tranz. (
Pop.)
1. A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri). ♦
Refl. Spec. A se îmbolnăvi de hernie.
2. A cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente). –
Lat. victimare.vătăma (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vătămá (vátăm, -át), vb. –
1. A damblagi, a schilodi. –
2. A strica, a avaria, a cauza pagube. –
3. A distruge, a ruina. –
4. (
Refl.) A se îmbolnăvi de hernie, a face hernie. –
Mr. vatăm, vătămare „a ucide”,
megl. vatăm. Lat. vĭctĭmāre (Cipariu,
Gram., 78; Philippide,
Principii, 48; Byhan 5; Șeineanu,
Semasiol., Meyer,
Alb. St., IV, 107; Crețu 363; Koerting 10148; Pascu,
I, 182; Graur-Rosetti,
BL, III, 72). Sensul de „a ucide” apare în
lat. med. (
cf. Deuter., XII, 21 și XV, 21, în
Codex lugdunensis); cel de a distruge pare să impună faza de „a sacrifica inutil”. Trecerea lui
ct ›
t se explică prin faza
pt ›
t, unde
p a fost disimilat de labiala anterioară,
cf. pată, boteza. Subzistă, totuși, o dificultate încă neelucidată și anume trecerea lui
i ›
ă, care, deși normală în
rom., nu pare posibilă în
mr.,
cf. vĭrĭdia ›
mr. vearză, rom. varză; aceeași dificultate pare să existe în
a băga, v. mai sus. Toate aceste dificultăți la un loc au făcut îndoielnică această etimologie. Densusianu,
Rom., XXXIII, 289; Densusianu,
GS, VII, 273;Weigand,
Jb., II, 221; Pușcariu 1865 o contrazic hotărît. Alte soluții propuse, de la un
lat. *
vatimāre sau
vatināre, obținut prin contaminarea lui
vĭctĭmāre cu
vates (Candrea,
Éléments, 59; Weigand,
Jb., II, 221; REW 9171;
cf. Tiktin) nu par mai probabile și demonstrează cu destulă elocvență că nu-i ușor de abandonat etimonul
vĭctĭmāre. Numai Philippide, II, 740, citează
alb. vuai, care nu pare să fie legat de cuvîntul
rom. Sensul de „a face hernie” apare în
Trans. și
Mold. (
ALR, I, 125), dar îl cunoaștem și în
Munt. Der. vătămare, s. f. (daună, prejudiciu);
vătămător, adj. (dăunător, păgubitor, stricător);
nevătămător, adj. (inofensiv);
vătămătoare, s. f. (plantă, Anthyllis vulneraria);
vătămătură, s. f. (daună, prejudiciu, schilodire, paralizie; hernie).
vătăma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vătămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg.
vátăm, 2 sg.
vátămi, 3
vátămă; conj. prez. 3
să vátămevătăma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VĂTĂMÁ, vátăm, vb. I
Tranz. 1. A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri). ♦
Refl. Spec. A se îmbolnăvi de hernie.
2. A cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente). —
Lat. victimare.vătămà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vătămà v.
1. a răni;
2. fig. a face rău, a aduce pagubă. [Macedo-rom.
vătămà, a ucide = lat. VICTIMARE, a înjunghia].