vărsătură - explicat in DEX

vărsătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VĂRSĂTÚRĂ, vărsături, s. f. Faptul de a (se) vărsa. ♦ Ceea ce a fost vărsat, vomitat. – Vărsa + suf. -ătură.

vărsătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vărsătúră s. f., g.-d. art. vărsătúrii; pl. vărsătúri

vărsătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
vărsătură, vărsături s. f. (intl.) victimă care deține bancnote de mică valoare.

vărsătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
vărsătúră f., pl. ĭ. Lucru vărsat. Mîncare vărsată din stomah [!] (triv. borîtură): holera se caracterizează pin [!] vărsăturĭ și diareĭe (V. bolbotină). Locu unde se varsă un răŭ (gură).

vărsătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vărsătură f. vărsat continuu.

vărsătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VĂRSĂTÚRĂ, vărsături, s. f. Faptul de a (se) vărsa. ♦ Ceea ce a fost vărsat, vomitat. — Vărsa + suf. -ătură.