vărsa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VĂRSÁ, vărs, vb. I.
I. 1. Tranz. A face să curgă un lichid, o pulbere etc. (prin înclinarea sau răsturnarea recipientului în care se află). ◊
Expr. A vărsa lacrimi = a plânge.
A vărsa sânge = a ucide, a omorî.
A-și vărsa sângele (pentru cineva sau
ceva) = a-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). (
Pop.)
A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva);
p. ext. a ucide.
A vărsa (multe) sudori (sau
nădușeli) sau
a vărsa sudori de moarte =
a) a face un lucru greu, a munci din greu;
b) a fi în agonie, a trage să moară. ♦ A lansa, a arunca asupra cuiva săgeți, bombe, explozibile (în cantitate mare).
2. Refl. (Despre râuri, fluvii etc.) A-și duce apele în altă apă mai mare ca volum. ♦ (Rar) A se revărsa (peste maluri).
3. Tranz. A vomita. ◊
Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau
măruntaiele), se spune când cineva vomită foarte tare.
A vărsa venin sau
A-și vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură.
A-și vărsa focul (sau
sufletul, amarul) = a-și destăinui durerea, mâhnirea, supărarea.
A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme).
4. Tranz. (Despre surse de lumină, căldură etc.) A revărsa, a răspândi lumină, căldură. ◊
Refl. Căldura se revarsă pretutindeni. 5. Tranz. A împrăștia, a risipi.
II. Tranz. 1. A repartiza un ostaș la o anumită unitate sau a-l trece dintr-o unitate în alta.
2. A preda cuiva o sumă de bani, de obiecte de valoare etc.; a plăti, a achita. –
Lat. versare.vărsa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vărsá (-s, át), vb. –
1. A turna. –
2. A împrăștia, a risipi. –
3. A arunca, a azvîrli. –
4. A da afară, a vomita. –
5. A pune un lichid în pahare. –
6. A difuza, a propaga, a răspîndi. –
7. A preda, a remite, a plăti. –
8. (
Refl.) A-și duce apele într-o apă apă mai mare, a-și uni apele.
9. (
Refl., rar) A ieși din albie, din matcă. –
Mr. versu, virsare. Lat. vĕrsāre „a răsturna” (Diez, I, 442; Pușcariu 1861; REW 9252),
cf. it. versare, prov. versar, fr. verser, cat.,
port. vessar, alb. veršoń (Philippide, II, 657). Evoluția semantică este deja romanică și pare normală,
cf. iud. sp. arrebeser cu același sens,
sp. revesar „a vomita”. Este de uz general (
ALR, I, 145); sensul 7 este calc după
fr. verser. Der. vărsat, s. n. (acțiunea de a vărsa; vomitare;
înv., pustulă, bubuliță; variolă, varicelă), ultimele sensuri probabil pornind de la ideea de „împrăștiere”,
cf. sp. derrame, bg. sipanica „variolă”, de la
sipĭa „a vărsa” (
bg. se poate explica prin
rom.,
cf. Capidan,
LL, I, 287), cuvînt de uz general (
ALR, I, 117);
vărsător, adj. (care varsă, care toarnă;
s. m., semn de zodie);
vărsătură, s. f. (faptul de a vărsa, ceea ce a fost vărsat, vomitat);
vărsărie, s. f. (vărsare), cuvînt rar, creat de Negruzzi după
apărie, ierbărie etc. (Tiktin);
revărsa (
mr. aruvisare, var. răvărsa, citată de Candrea, nu e atestată),
vb. (a împrăștia, a răspîndi, a difuza,
refl., a ieși din albie, a inunda; a se extinde, a invada, a ocupa), a cărui
der. directă din
lat. revĕrsāre (Pușcariu 1458; Papahagi,
Analele Acad. Rom., XXIX, 209; REW 7272) nu este posibilă, căci
v intervocalic trebuia să se piardă;
vărsămînt, s. n. (plată a unei sume de bani), după
fr. versement.vărsa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vărsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg.
vărs, 2 sg.
verși, 3
vársă; conj.
să vérsevărsà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vărsà v. (
activ)
1. a răsturna și a face să curgă:
a vărsat paharul; 2. a răspândi:
tiranul a vărsat sânge nevinovat; 3. a depune o sumă într’o cassă:
a vărsat bani; 4. (poetic) a revărsa:
Doamna mărilor și a nopții varsă liniște și somn EM. (
a nopții regină)
varsă 'n calea noastră duioasa lumină AL.;
5. a vomita, a scoate prin gură:
a vărsa sânge; 6. a scoate afară:
Etna varsă flăcări; 7. fig. a descărca:
a-și vărsa mânia, necazul ║ (
reciproc)
1. a curge în, a se precipita (vorbind de cursuri de apă):
Oltul se varsă în Dunăre; 2. (poetic) a năvăli în torente:
mult se varsă Turcii pe acest pământ. [Lat. VERSARE, a întoarce, a clăti (spre a face să curgă); v.
turnà].
vărsa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VĂRSÁ, vărs, vb. I.
I. 1. Tranz. A face să curgă (un lichid sau o substanță curgătoare) dintr-un recipient, ◊
Expr. A vărsa lacrimi = a plânge.
A vărsa sânge = a ucide, a omorî.
A-și vărsa sângele (
pentru cineva sau
ceva) = a-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). (
Pop.)
A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva);
p. ext. a ucide.
A vărsa (multe) sudori (sau
nădușeli) sau
a vărsa sudori de moarte =
a) a face un lucru greu, a munci din greu;
b) a fi în agonie, A trage să moară. ♦ A lansa, a arunca asupra cuiva săgeți, bombe, explozibile (în cantitate mare).
2. Refl. (Despre ape curgătoare) A-și uni cursul cu altă apă. (Rar) A se revărsa (peste maluri). ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență; a turna cu găleata.
3. (
Pop.)
Tranz. A vomita. ◊
Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau
măruntaiele), se spune când cineva vomită foarte tare.
A vărsa venin sau
a-și vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură.
A-și vărsa focul (sau
sufletul, amarul) = a-și destăinui durerea, mâhnirea, supărarea.
A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme).
4. Tranz. A revărsa, a răspândi lumină, căldură. ◊
Refl. Căldura se revarsă pretutindeni. 5. Tranz. și
refl. A (se) împrăștia, a (se) risipi.
II. Tranz. 1. A repartiza un ostaș la o anumită unitate sau a-l trece dintr-o unitate în alta.
2. A preda cuiva o sumă de bani; a efectua un vărsământ. —
Lat. versare.