vălug (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vălúg (-gi), s. m. –
1. Volant care transmite pietrei de moară mișcarea roții hidraulice. –
2. Torță, făclie. –
Var. 2 văluț. Sb. valjuga (Candrea). În
Olt.vălug (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vălúg (reg.) s. n. / s. m., pl.
vălúge / vălúguri / vălúgivălug (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vălug n.
1. prisnelul morii de vânt (în Oltenia);
2. fachie. [Tras din
val].