vîslă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vîslă (-le), s. f. –
1. Pală. –
2. Lopată, ramă. –
3. Șirag de fructe, de struguri.
Sl. veslo (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 451; Conev 81),
cf. bg.,
slov.
veslo. –
Der. vîsli, vb. (a mînui vîslele în apă);
vîslaș (
var. înv. vîslariu),
s. m. (persoană care vîslește),
cf. sb. veslar; vîslit, s. n. (lopătat, modalitate sportivă de a vîsli).
vîslă (Dicționaru limbii românești, 1939)1) vî́slă f., pl.
e (vsl. bg. sîrb.
veslo). Ramă, lopată de mînat luntrea.
Dun. Opacină, lopată maĭ scurtă și maĭ lată cu care pescaru, șezînd la coada uneĭ luntri micĭ (oranițe ș. a.), ține cîrma cînd trage altu la lopețĭ, ĭar cînd e singur, se servește de ĭa [!] și la mînat, și la cîrmit în acelașĭ timp. Mare lopată de băgat și de scos pînea [!] din cuptor. Căuș mare. – Vechĭ
vî́nslă.vîslă (Dicționaru limbii românești, 1939)2) vî́slă f., pl.
e (bg.
vislo, svislo și
sveslo).
Munt. Clădărie.