vâslă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VẤSLĂ1, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. – Din
sl. veslo.vâslă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VẤSLĂ2, vâsle, s. f. (
Reg.)
1. Coardă de viță de vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă.
2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din
bg. sveslo.vâslă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)vâslă, vâsle s. f. 1. mână.
2. ureche clăpăugă.
vâslă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VẤSLĂ1, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. — Din
sl. veslo.vâslă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VẤSLĂ2, vâsle, s. f. (
Reg.)
1. Coardă de viță-de-vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă.
2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. — Din
bg. sveslo.