vârtute - explicat in DEX

vârtute (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (Înv. și arh.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

vârtute (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vârtúte (vigoare, curaj) (înv.) s. f., g.-d. art. vârtúții; pl. vârtúți

vârtute (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vârtute f. tărie fizică. [Lat. VIRTUTEM, vigoare].

vârtute (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (înv.) 1. Putere, tărie, vigoare, ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. — Lat. virtus, -utis.