vânturel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.
vânturel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) vânturél1 (șoim, erou) s. m., pl. vânturéi, art. vânturéii
vânturel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) vânturél2 (vântuleț) s. n. pl. vânturéle
vânturel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. — Vânt + suf. -el.