vânturar(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VÂNTURÁR,vânturare, s. n. (Rar) Evantai. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -ar.
vânturar(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) vânturár (rar) s. n, pl. vânturáre
vânturar(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VÂNTURÁR,vânturare, s. n. (Rar) Evantai. — Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -ar.