vântoaică - explicat in DEX

vântoaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VÂNTOÁICĂ s. f. (În superstiții) Duh rău, care dezlănțuie furtuni. – Vânt + suf. -oaică.

vântoaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vântoáică (pop.) s. f., g.-d. art. vântoáicei

vântoaică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vântoaică f. volbură, furtună.

vântoaică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VÂNTOÁICĂ s. f. (În superstiții) Duh rău, care dezlănțuie furtuni. — Vânt + suf. -oaică.