vânătoare - explicat in DEX

vânătoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat(1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.

vânătoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri

vânătoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vânătoare f. 1. acțiunea de a vâna și efectul ei: o vânătoare de lupi; 2. vânat, prins sau ucis; 3. ocupațiune cu vânatul: s’a dus la vânătoare. [Lat. (ARS) VENATORIA].

vânătoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. — Lat. venatoria.