vâjâitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VÂJÂITÚRĂ,vâjâituri, s. f. Vâjâit1. [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjeitúră, vâjietúră, vâjiitúră s. f.] – Vâjâi + suf. -tură.
vâjâitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) vâjâitúră(-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri
vâjâitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VÂJÂITÚRĂ,vâjâituri, s. f. Vâjâit1. [Pr.: -jâ-i-. — Var.: (reg.) vâjeitúră, vâjietúră, vâjiitúră s. f.] — Vâjâi + suf. -tură.