usturătură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) USTURĂTÚRĂ,usturături, s. f. Usturime. – Ustura + suf. -ătură.
usturătură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) usturătúră s. f., g.-d. art. usturătúrii; pl. usturătúri
usturătură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) USTURĂTÚRĂ,usturături, s. f. Usturime. — Ustura + suf. -ătură.