usnă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÚSNĂ, usne, s. f. (
Pop.)
1. Marginea de sus (de obicei răsfrântă) a unei oale sau a altui vas adânc; gură, buză. ♦ Marginea (răsfrântă) de jos a unui clopot. ♦ Marginea de sus a unei luntre.
2. Ghizd al fântânii (de la nivelul solului în sus). ♦ Parte mai largă la baza puțurilor ocnelor vechi de sare, formând un prag pe care se așază o armătură de lemn. – Din
sl. ustĩna.usnă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)úsnă (-ne), s. f. –
1. Gură, buză. –
2. Margine, ghizd. –
Var. uznă, înv. ustnă. Sl. ustĭna (Tiktin).
Sec. XVI,
înv.usnă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)úsnă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. úsnei; pl. úsneusnă (Dicționaru limbii românești, 1939)úsnă, úznă și
ústnă f., pl.
e (vsl.
ustĭna, buză, d.
ustĭ, ușa, rudă cu lat.
ostium, ușă; bg. sîrb.
usna, buză; bg. rus.
ustá, p. gură. V.
ușă).
Vechĭ. Buză.
Azĭ. Trans. Olt. Munt. Mold. Marginea (buza) unuĭ vas (pahar, clopot, luntre, corabie):
ceamurĭ [!] înfundate pînă la usnă (Oltenița, VR. 1912, 10, 54). – Și
usmă (Olt. Rev. I. Crg. 4, 250). V.
copastie.usnă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)usnă f. Mold.
1. limba clopotului;
2. vatra luntrei. [Serb. USNA, buză].
usnă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÚSNĂ, usne, s. f. (
Pop.)
1. Marginea de sus (de obicei răsfrântă) a unei oale sau a altui vas adânc; gură, buză. ♦ Marginea (răsfrântă) de jos a unui clopot. ♦ Marginea de sus a unei luntre.
2. Ghizd al fântânii (de la nivelul solului în sus). ♦ Parte mai largă la baza puțurilor ocnelor vechi de sare, formând un prag pe care se așază o armătură de lemn. — Din
sl. ustĭna.