urâțenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URÂȚÉNIE, (
2)
urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (
2).
2. (
Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. –
Urât +
suf. -enie.urâțenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)urâțénie (-ni-e) s. f.,
art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri)
pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)urâțenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URÂȚÉNIE, (
2)
urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (
2).
2. (
Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. —
Urât +
suf. -
enie.