urâțel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) URÂȚÉL, -ÍCĂ,urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.
urâțel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urâțel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) URÂȚÉL, -ÍCĂ,urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. — Urât + suf. -el.