unde (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)únde adv. –
1. Dinspre, în partea aceea, în locul acela:
cortul unde el ședea (Negruzzi). –
2. Cînd:
unde o cunoscu, căzu la pămînt (Dosoftei). –
3. Unde:
unde am avut răgaz de scris? (Rebreanu). –
4. Pentru că:
unde erau frați (Ispirescu). –
Vulg. une, Trans. inde. Megl. iunde, istr. (dende). Lat. undĕ (Pușcariu 1812; REW 9062),
cf. it.,
port. onde, prov. on, cat. hon, v. sp. ond. Sensul
adv. a trecut ușor la înlocuirea
pron. relativ în cazurile prepoziționale: în
ex. 1 se poate spune și
cortul în care el ședea. Această extensiune, care pare incorectă, apare adesea în limbajul vulgar din
Munt.,
cf. toate fetele unde se înfățișase îl refuzase (Fundescu). –
Comp. undeva, adv. (într-o anumită parte),
der. vulg. undevași(lea). Cf. oareunde, oriunde.