umbrar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori;
p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. –
Umbră +
suf. -ar.umbrar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)umbrár, -e, s.n. –
1. Adăpost umbros oferit de crengile unui copac.
2. Coviltir (în satele de pe Mara și Cosău). – Din umbră + -ar.
umbrar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)umbrár (adăpost)
s. n.,
pl. umbráre umbrar (Dicționaru limbii românești, 1939)umbrár n., pl.
e. Adăpost de verdeață ca să facă umbră:
un prînz supt [!] umbrar. V.
lojă.umbrar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)umbrar n. adăpost de frunze. [Tras din
umbră].
umbrar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori;
p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. —
Umbră +
suf. -
ar.