ultraj (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ULTRÁJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare, act de violență împotriva unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii (și care constituie o infracțiune);
p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [
Var.:
ultrágiu s. n.] – După
fr. outrage, it. oltraggio.ultraj (Dicționar de neologisme, 1986)ULTRÁJ s.n. Insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (
p. ext.) ofensă, insultă la adresa cuiva; jignire. [Var.
ultragiu s.n. / cf. fr.
outrage < lat.
ultra – peste].
ultraj (Marele dicționar de neologisme, 2000)ULTRÁJ s. n. insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, jignire adusă cuiva. (după fr.
outrage, it.
oltraggio)
ultraj (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ultráj (-je), s. n. – Ofensă, insultă adusă autorității. –
Var. ultragiu. It. oltraggio, cf. fr. outrage. –
Der. ultragia, vb. (a comite un ultraj).
ultraj (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ultráj s. n.,
pl. ultrájeultraj (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ultraj n. insultă gravă, mai ales în contra agenților forței publice (= fr.
outrage).
ultraj (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ULTRÁJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare. ♦ (
Jur.) Infracțiune care constă în insultă, calomnie, amenințare ori alte acte de violență ori de vătămare corporală împotriva unui funcționar aflat în exercițiul funcțiunii;
p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [
Var.:
ultrágiu s. n.] — După
fr. outrage, it. oltraggio.