ultragia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ULTRAGIÁ, ultragiez, vb. I.
Tranz. A insulta pe un reprezentant al autorității în exercițiul funcțiunii, a comite un ultraj;
p. gener. a jigni, a insulta, a ofensa etc. (grav) pe cineva [
Pr.:
-gi-a]. – Din
ultragiu (după
fr. outrager).
ultragia (Dicționar de neologisme, 1986)ULTRAGIÁ vb. I. tr. A insulta (un reprezentant al autorității) în exercițiul funcțiunii; (
p. ext.) a ataca, a jigni, a ofensa. [Pron.
-gi-a, p.i.
-iez, 3,6
-iază, 4
-iem, ger.
-iind. / cf. fr.
outrager].
ultragia (Marele dicționar de neologisme, 2000)ULTRAGIÁ vb. tr. a săvârși un ultraj; (p. ext.) a jigni, a ofensa, a insulta. (după fr.
outrager)
ultragia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ultragiá (a ~) (-gi-a) vb.,
ind. prez. 3
ultragiáză, 1
pl. ultragiém (-gi-em); conj. prez. 3
să ultragiéze; ger. ultragiínd (-gi-ind)ultragia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ULTRAGIÁ, ultragiez, vb. I.
Tranz. A insulta pe un reprezentant al autorității în exercițiul funcțiunii, a comite un ultraj;
p. gener. a jigni, a insulta, a ofensa etc. (grav) pe cineva. [
Pr.: -
gi-a] — Din
ultragiu (după
fr. outrager).