uimi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)uimí (uimésc, uimít), –
vb. – A surprinde, a admira, a ului.
Sl. ujeti, ujmą „a fura”,
ujmati „a sustrage” (Miklosich,
Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 431; Conev 101; Tiktin),
cf. fr. ravir, sp. arrebatar. –
Der. uimăci, vb. (a ameți, a năuci), prin contaminare cu
buimăci; uimeală (
var. uimăceală),
s. f. (mirare, surprindere);
uimitor, adj. (care uimește, care surprinde).